Cu rădăcini în vatra Posmuşului de pe Valea Şieului, Doina Macarie este unul dintre dascălii ce se apleacă cu profesionalism spre studiul identităţii naţionale, ce reuşeşte să apropie elevii de lumea străbunilor noştri. Cadru didactic la catedra de Limba şi Literatura Română de la Colegiul naţional “Andrei Mureşanu”, absolventă a Universităţii Babeş Bolyai-Cluj-Napoca, Facultatea de Litere , secţia: Română-Etnologie, cu masterat în Etnologie la Universitatea de Nord Baia Mare, voluntar al Organizaţiei CeTin, Doina Macarie are un palmares bogat ce-o include în rândul intelectualilor de pe plaiurile lui Liviu Rebreanu, Andrei Mureşanu şi George Coşbuc. A realizat un concurs de creaţie literară, finalizat cu publicarea antologiei ,, Vis de copil”. În 2007 se remarcă cu lucrarea ,, Elemente de folclor în opera literară a lui Mircea Eliade”, bine primită în rândul etnologilor. În studiile ei Doina Macarie atinge problematica raportului dintre folclor şi literatură. Studierea diferenţiată a folclorului literar se impune pentru autoare datorită valorilor estetice pe care le are.
Folclorul include reale simboluri cu conotaţii artistice, de aceea cercetarea lui intră în sfera de preocupare fertilizând în aceeaşi timp literatura. Scrierea română cultă e pătrunsă de spiritul creaţiei populare de palpitul acesteia până la cele mai intime resorturi. Structurile ei includ, din abundenţă, modalităţi formative şi tehnici folclorice. Doina Macarie subliniază din plin acest fapt în studiul “Ipostaze existenţiale în lumea satului tradiţional”, Ed. Karuna.
Antologia de faţă confirmă, încă odată, faptul că Doina Macarie ştie să adune în jurul ei oameni de valoare, din varii domenii. Obţine documente de mare interes în lada de zestre a sufletului, le filtrează apoi cu ochiul intelectualului şi le redă posterităţii. Lucrarea se adresează atât specialiştilor, cât şi celor interesaţi de lumea satului de pretutindeni.
Primul studiu ne vorbeşte despre SATUL PLUTON(comuna Pipirig, judeţul Neamţ) şi aparţine lui VASILE ANTON, student, care descrie mirifica lume a lui Creangă. „Traiul la munte e neînchipuit de frumos şi de sănătos. Viaţa sufletească în zilele de sărbătoare şi de vreme bună, când, de la mic la mare eram îmbrăcaţi în haine bune, când în cete, pe familii şi pe prieteşuguri, plecam şi veneam de la biserică, de la serbări şcolare, de la nunţi susţinute la căminul cultural, (care astăzi este lăsat în paragină), de la iarmaocul din Pipirig sau Tg. Neamţ, încă nu o pot uita. Cum să uit ziua în care ne strângeam vreo câţiva copii să învăţăm să colindăm. Ne duceam la bătrânii satului să ne spună o colindă care nu o ştie nimeni, aşa încât, noi să câştigăm mai mulţi bani colindând ceva nemaiauzit. Apoi, când luam bătaie de la mama, că mă duceam la vecinul meu şi furam bostani ca să fac sperietoare sau mai furam nap de dat la porci pe care îl mâncam cu sare. Se pot risipi oare amintirile când umblam nebun după cal pe toate coclaurile, până reuşeam să mă rătăcesc? Ori când mergeam, vara, după zmeură pe Hălăuca şi înnoptam prin pădure? Nu! Şi nu se vor uita atât timp cât satul este viu. Şi va fi veşnic viu!”.
O lume de basm, aşa cum este şi TEZAURUL ETNOGRAFIC ILVEAN, etalat de prof. PAVEL BERENGEA, din Ilva Mare, care ne spune că satul pleacă, asistăm la o părăsire permanentă a acestuia, atât din punct de vedere uman, dar, mai ales prin renunţarea la tradiţii, obiceiuri, port, la o îngropare a acestora în negura nepăsării. De fapt, ţăranii se retrag încet, încet, unul câte unul, în pământul bătătorit de strămoşi, astăzi rămânând doar în cărţi care se retrag, la rândul lor, în biblioteci, unde vor fi acoperite de praful uitării, datorită, mai ales, ofensivei mijloacelor media moderne.
ARDAN, un alt sat, alte obiceiuri aduse de inst. MARIANA- FLOAREA BOR, de la CN ,, Andrei Mureşanu”, Bistriţa, cu fabuloşii „mocani”, păstrându-se rezonanţa de istorie specifică, fondată, în primul rând, pe păstorie.
După ce AUREL. I. BORGOVAN, scriitor, ne spune că îi este DOR DE SATUL NATAL, ne întâlnim cu UN ŢĂRAN AUTENTIC, prezentat de dr. MIRCEA- GELU BUTA, Director al Spitalului Judeţean Bistriţa- Năsăud, adică cu badea Gheorghe din Colibiţa, un om înţelept, plin de har, din neamul Prăşcanilor, o familie numeroasă, care în ultima jumătate de secol reuşise să populeze întreaga moşie a bunicilor de la Colibiţa. Nu putea lipsi din lumea satului AFORISMUL LA COŞBUC, prin CONSTANTIN CATALANO- muzeograf Muzeul “George Coşbuc” Hordou, un adevarat MOMENT AL ÎNTOARCERII LA ESENŢE, după cum spune prof. SORINA CAZAC, de la Gr. Şc. „Grigore Moisil”, Bistriţa. ELITELE ÎN ISTORIOGRAFIA ŞI SOCILOGIA ROMÂNĂ ŞI CEA UNIVERSALĂ sunt repere aduse de GHEORGHE COLCER, Pastor Baptist, menţionând Sociologia ca biologie a vieţii derivate, Ierarhia socială, Tradiţia, precum şi Repercusiunile factorului antropologic în viaţa grupului social. DRACII DE LA CĂIANU MIC este un obicei care face parte din arhaism, fiind bine prezentat de prof. TEODOR COTUŢIU, Gr. Şc. “Ion Căian Românul”, Căianu Mic. OBICEIURI DE NUNTĂ DIN JUDEŢUL BISTRIŢA- NĂSĂUD sunt aduse în prim plan de prof. ANCUŢA- LIVIA COZMA, de la Sângeorzu Nou, din punct de vedere religios, Sfânta Taină a Cununiei este lucrarea sacră prin care se săvârşeşte cu har înţelegerea dintre două persoane, prin care acestea încheie căsătoria. BANDA LUI BUJOR - CÂNTEC HAIDUCESC, prin modul în care este adusă în antologie de către prof. MARIANA CRISTEA, elevi CĂTĂLIN CHELARU, BIANCA PICIU, de la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, Roman, jud.Neamt, constituie un material important în structura cărţii. Aceste cântece vorbesc despre un fenomen ce se plasează în sec. XVIII – XIX, faptele unor haiduci din acestă epocă, identificaţi istoric. Fiecare zonă folclorică are cântecele ei despre cei ce au haiducit prin locurile respective. MĂRŢIŞORUL-TRADIŢIE ŞI LEGENDĂ, simbol cu care ne-am obişnuit să îl admirăm în fiecare primăvară, este explicat de inst. CRĂCIUN MARIA, Grăd. Nr.10, Bistriţa. Această datină, cu un destin aparte în evoluţia sa, nu dispune încă de o cercetare fundamentată documentar, care să-i analizeze originea, vechimea, diacronia, semnificaţia şi aria de manifestare, deşi marile colecţii etnofolclorice constituite la sfârşitul secolului trecut (una dintre ele ar fi arhiva lui Ion Pop- Reteganul), oferă o bogată informaţie despre existenţa ei. IISUS BĂTUT ÎN CUIE DIN COSITOR ŞI ARGINT, este fragmentul de roman cu care se prezintă MELANIA CUC, scriitoare. “Era un ţăran drept în umeri, cu mjiloc îngust, mustaţă retezată din foarfece şi naţionala arzându-i ca singură în colţul gurii. Ce chimir mai avea, unul din piele adevărată, cusut cu fir din intestin de miel neînţărcat, dar… cam scorojit, ros de sudoarea cu care plătise taxele şcolilor înalte, unde-şi ţinuse feciorii, ajunşi mai apoi domni între domni”, acesta este bunicul Melaniei. STRUCTURA FAMILIALĂ ŞI GRADUL DE ÎNRUDIRE A POPULAŢIEI DIN COMUNA PARVA sunt elucidate de prof. MIRCEA DAROŞI, director Sc.Gen ,,Gavril Istrate” , Nepos. În 1984, populaţia Parvei număra aproape 3000 de locuitori care erau grupaţi în 594 de familii, din care 1488 sunt adulţi şi 1341 sunt copii între 0-17 ani. Aceste familii sunt originare, în majoritatea lor, din sat, adică ,,din moşi –strămoşi s-au pomenit în Parva. Vechimea lor, însă, nu este aceeaşi. Tradiţia orală ne spune că cele mai vechi familii ar fi Rus, Scurtu, Strugari, Căluş, Ordace, Sângeorzan, Bârte, Andrei, Dumitrean etc. Clasificarea amintită este confirmată şi de aspectul demografic al familiilor din Parva de astăzi. COORDONATE ETNOGRAFICE ALE VĂII ILVELOR sunt structurate de prof.IOAN - EUGEN DĂNILĂ, Şc. Gen. Nr.2. Ilva Mică. Nunta, botegiunea (botezul), obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, sâmbra oilor, sânzienele, şezătoarea, tercul, claca şi berea. Unele dintre acestea sunt practicate tot mai rar în ultimul timp, altele chiar au dispărut, astfel că o descriere a lor a fost posibilă numai din relatările unor oameni mai vârstnici. SÂNGEORZUL-ROMÂN, CENTRU DE RENAŞTERE A ORTODOXIEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA, este prezentat de ALEXANDRU DĂRĂBAN, din Jucu, jud. Cluj, masterand în Ortodoxie. Instalarea habsburgilor în Transilvania, la sfârşitul sec. al XVII-lea, a produs schimbări profunde în viaţa politică, dar şi bisericească, a acestei provincii. Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei a avut o vie frământare în rândul maselor populare româneşti. „Credincioşii au continuat să rămână în inumana condiţie de iobagi, fiind nevoiţi să robotească chiar la proprii lor păstori sufleteşti. Ca urmare a acestui fapt, s-a ajuns, ca la Unirea cea mare, de la 1 Decembrie 1918, pe Valea Someşului Mare (de la Nepos până la Şanţ), cât şi pe toată Valea Ilvelor să nu mai existe nicio parohie ortodoxă (desigur, nici preoţi)”.
Folclorul include reale simboluri cu conotaţii artistice, de aceea cercetarea lui intră în sfera de preocupare fertilizând în aceeaşi timp literatura. Scrierea română cultă e pătrunsă de spiritul creaţiei populare de palpitul acesteia până la cele mai intime resorturi. Structurile ei includ, din abundenţă, modalităţi formative şi tehnici folclorice. Doina Macarie subliniază din plin acest fapt în studiul “Ipostaze existenţiale în lumea satului tradiţional”, Ed. Karuna.
Antologia de faţă confirmă, încă odată, faptul că Doina Macarie ştie să adune în jurul ei oameni de valoare, din varii domenii. Obţine documente de mare interes în lada de zestre a sufletului, le filtrează apoi cu ochiul intelectualului şi le redă posterităţii. Lucrarea se adresează atât specialiştilor, cât şi celor interesaţi de lumea satului de pretutindeni.
Primul studiu ne vorbeşte despre SATUL PLUTON(comuna Pipirig, judeţul Neamţ) şi aparţine lui VASILE ANTON, student, care descrie mirifica lume a lui Creangă. „Traiul la munte e neînchipuit de frumos şi de sănătos. Viaţa sufletească în zilele de sărbătoare şi de vreme bună, când, de la mic la mare eram îmbrăcaţi în haine bune, când în cete, pe familii şi pe prieteşuguri, plecam şi veneam de la biserică, de la serbări şcolare, de la nunţi susţinute la căminul cultural, (care astăzi este lăsat în paragină), de la iarmaocul din Pipirig sau Tg. Neamţ, încă nu o pot uita. Cum să uit ziua în care ne strângeam vreo câţiva copii să învăţăm să colindăm. Ne duceam la bătrânii satului să ne spună o colindă care nu o ştie nimeni, aşa încât, noi să câştigăm mai mulţi bani colindând ceva nemaiauzit. Apoi, când luam bătaie de la mama, că mă duceam la vecinul meu şi furam bostani ca să fac sperietoare sau mai furam nap de dat la porci pe care îl mâncam cu sare. Se pot risipi oare amintirile când umblam nebun după cal pe toate coclaurile, până reuşeam să mă rătăcesc? Ori când mergeam, vara, după zmeură pe Hălăuca şi înnoptam prin pădure? Nu! Şi nu se vor uita atât timp cât satul este viu. Şi va fi veşnic viu!”.
O lume de basm, aşa cum este şi TEZAURUL ETNOGRAFIC ILVEAN, etalat de prof. PAVEL BERENGEA, din Ilva Mare, care ne spune că satul pleacă, asistăm la o părăsire permanentă a acestuia, atât din punct de vedere uman, dar, mai ales prin renunţarea la tradiţii, obiceiuri, port, la o îngropare a acestora în negura nepăsării. De fapt, ţăranii se retrag încet, încet, unul câte unul, în pământul bătătorit de strămoşi, astăzi rămânând doar în cărţi care se retrag, la rândul lor, în biblioteci, unde vor fi acoperite de praful uitării, datorită, mai ales, ofensivei mijloacelor media moderne.
ARDAN, un alt sat, alte obiceiuri aduse de inst. MARIANA- FLOAREA BOR, de la CN ,, Andrei Mureşanu”, Bistriţa, cu fabuloşii „mocani”, păstrându-se rezonanţa de istorie specifică, fondată, în primul rând, pe păstorie.
După ce AUREL. I. BORGOVAN, scriitor, ne spune că îi este DOR DE SATUL NATAL, ne întâlnim cu UN ŢĂRAN AUTENTIC, prezentat de dr. MIRCEA- GELU BUTA, Director al Spitalului Judeţean Bistriţa- Năsăud, adică cu badea Gheorghe din Colibiţa, un om înţelept, plin de har, din neamul Prăşcanilor, o familie numeroasă, care în ultima jumătate de secol reuşise să populeze întreaga moşie a bunicilor de la Colibiţa. Nu putea lipsi din lumea satului AFORISMUL LA COŞBUC, prin CONSTANTIN CATALANO- muzeograf Muzeul “George Coşbuc” Hordou, un adevarat MOMENT AL ÎNTOARCERII LA ESENŢE, după cum spune prof. SORINA CAZAC, de la Gr. Şc. „Grigore Moisil”, Bistriţa. ELITELE ÎN ISTORIOGRAFIA ŞI SOCILOGIA ROMÂNĂ ŞI CEA UNIVERSALĂ sunt repere aduse de GHEORGHE COLCER, Pastor Baptist, menţionând Sociologia ca biologie a vieţii derivate, Ierarhia socială, Tradiţia, precum şi Repercusiunile factorului antropologic în viaţa grupului social. DRACII DE LA CĂIANU MIC este un obicei care face parte din arhaism, fiind bine prezentat de prof. TEODOR COTUŢIU, Gr. Şc. “Ion Căian Românul”, Căianu Mic. OBICEIURI DE NUNTĂ DIN JUDEŢUL BISTRIŢA- NĂSĂUD sunt aduse în prim plan de prof. ANCUŢA- LIVIA COZMA, de la Sângeorzu Nou, din punct de vedere religios, Sfânta Taină a Cununiei este lucrarea sacră prin care se săvârşeşte cu har înţelegerea dintre două persoane, prin care acestea încheie căsătoria. BANDA LUI BUJOR - CÂNTEC HAIDUCESC, prin modul în care este adusă în antologie de către prof. MARIANA CRISTEA, elevi CĂTĂLIN CHELARU, BIANCA PICIU, de la Colegiul Tehnic “Miron Costin”, Roman, jud.Neamt, constituie un material important în structura cărţii. Aceste cântece vorbesc despre un fenomen ce se plasează în sec. XVIII – XIX, faptele unor haiduci din acestă epocă, identificaţi istoric. Fiecare zonă folclorică are cântecele ei despre cei ce au haiducit prin locurile respective. MĂRŢIŞORUL-TRADIŢIE ŞI LEGENDĂ, simbol cu care ne-am obişnuit să îl admirăm în fiecare primăvară, este explicat de inst. CRĂCIUN MARIA, Grăd. Nr.10, Bistriţa. Această datină, cu un destin aparte în evoluţia sa, nu dispune încă de o cercetare fundamentată documentar, care să-i analizeze originea, vechimea, diacronia, semnificaţia şi aria de manifestare, deşi marile colecţii etnofolclorice constituite la sfârşitul secolului trecut (una dintre ele ar fi arhiva lui Ion Pop- Reteganul), oferă o bogată informaţie despre existenţa ei. IISUS BĂTUT ÎN CUIE DIN COSITOR ŞI ARGINT, este fragmentul de roman cu care se prezintă MELANIA CUC, scriitoare. “Era un ţăran drept în umeri, cu mjiloc îngust, mustaţă retezată din foarfece şi naţionala arzându-i ca singură în colţul gurii. Ce chimir mai avea, unul din piele adevărată, cusut cu fir din intestin de miel neînţărcat, dar… cam scorojit, ros de sudoarea cu care plătise taxele şcolilor înalte, unde-şi ţinuse feciorii, ajunşi mai apoi domni între domni”, acesta este bunicul Melaniei. STRUCTURA FAMILIALĂ ŞI GRADUL DE ÎNRUDIRE A POPULAŢIEI DIN COMUNA PARVA sunt elucidate de prof. MIRCEA DAROŞI, director Sc.Gen ,,Gavril Istrate” , Nepos. În 1984, populaţia Parvei număra aproape 3000 de locuitori care erau grupaţi în 594 de familii, din care 1488 sunt adulţi şi 1341 sunt copii între 0-17 ani. Aceste familii sunt originare, în majoritatea lor, din sat, adică ,,din moşi –strămoşi s-au pomenit în Parva. Vechimea lor, însă, nu este aceeaşi. Tradiţia orală ne spune că cele mai vechi familii ar fi Rus, Scurtu, Strugari, Căluş, Ordace, Sângeorzan, Bârte, Andrei, Dumitrean etc. Clasificarea amintită este confirmată şi de aspectul demografic al familiilor din Parva de astăzi. COORDONATE ETNOGRAFICE ALE VĂII ILVELOR sunt structurate de prof.IOAN - EUGEN DĂNILĂ, Şc. Gen. Nr.2. Ilva Mică. Nunta, botegiunea (botezul), obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, sâmbra oilor, sânzienele, şezătoarea, tercul, claca şi berea. Unele dintre acestea sunt practicate tot mai rar în ultimul timp, altele chiar au dispărut, astfel că o descriere a lor a fost posibilă numai din relatările unor oameni mai vârstnici. SÂNGEORZUL-ROMÂN, CENTRU DE RENAŞTERE A ORTODOXIEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA, este prezentat de ALEXANDRU DĂRĂBAN, din Jucu, jud. Cluj, masterand în Ortodoxie. Instalarea habsburgilor în Transilvania, la sfârşitul sec. al XVII-lea, a produs schimbări profunde în viaţa politică, dar şi bisericească, a acestei provincii. Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei a avut o vie frământare în rândul maselor populare româneşti. „Credincioşii au continuat să rămână în inumana condiţie de iobagi, fiind nevoiţi să robotească chiar la proprii lor păstori sufleteşti. Ca urmare a acestui fapt, s-a ajuns, ca la Unirea cea mare, de la 1 Decembrie 1918, pe Valea Someşului Mare (de la Nepos până la Şanţ), cât şi pe toată Valea Ilvelor să nu mai existe nicio parohie ortodoxă (desigur, nici preoţi)”.
SCRISOARE CĂTRE LIVIU este fragmentul din romanul ,,Femeia şi bărbatul”, autor SUZANA DEAC, scriitoare. SATELE BĂNĂŢENE DIN JURUL ORAŞULUI TIMIŞOARA sunt creionate de prof. DOINA DRĂGAN, preşedinte al Ligii Scriitorilor din România, Filiala BANAT. În satele bănăţene, cele mai alese gospodării au două case, aşezate faţă în faţă. Prin poarta mare, seara intră căruţa de la holdă, plină cu roade. ALFABETUL DE DINCOLO DE CĂRŢI aparţine scriitoarei VICTORIA FĂTU-NALAŢIU, textul fiind însoţit şi de câteva reproduceri după tablourile pictoriţei. ÎNRUDIREA RITUALĂ ÎN SATUL ROMÂNESC TRADIŢIONAL, sistem al colectivităţii, este bine structurat de Dr. VASILE V. FILIP, prof. CN ,, Liviu Rebreanu”, Bistriţa. Într-o astfel de cultură, pe care am putea-o numi a relaţiilor, individul există în măsura în care e cuprins într-un sistem cât mai complex de legături. LEMNUL este DAR AL LUI DUMNEZEU ŞI PRIETEN AL OMULUI, spune părintele TIMOFTEI GĂUREAN de la Agrieş. Lemnul a devenit o comoară pentru munţi, lume şi om, răspândind mireasmă ca oarecând în rai. În ramurile copacilor, dimineaţa, păsărelele îşi dau concertul lor pe care aş îndrăzni să-l numesc rugăciune către cer şi Dumnezeu, în semn de recunoştinţă. Nu de puţine ori bradul şi-a oferit cetina-i verde fugarilor spre aşternut, iar dimineaţa când se trezeau luau o frunză din creanga fagului şi îşi cântau amarul, dorul şi doinele. SATUL RUSESC PRIN PRISMA SĂRBĂTORILOR este unul din materialele care fac cinste antologiei, scris de prof. INA HOFNĂR. La începutul secolului al XX-lea în sărbătorile (praznic) specific ruseşti se puteau distinge trei elemente: ritul popular calendaristic, rămas din timpurile Rusiei păgâne şi invocat în mod magic pentru a proteja roadele şi a aduce belşug, simbolistica creştină şi "manierele de societate" (good maners sau bon ton) impuse odată cu reformele lui Petru I. Primele sărbători care au apărut au fost cele legate de agricultură şi de calendarul agrar: începeau în decembrie, atunci când soarele se uita înspre vară, urmând să trezească pământul-mamă la viaţă, şi se terminau toamna, odată cu strânsul roadelor, încheind astfel un ciclu calendaristic. Spre deosebire de sărbătorile care s-au impus mai târziu, acestea aveau în mod obligatoriu un caracter magic. VALEA SĂLĂUŢEI este un reper în păstrarea tradiţiilor, afirmă prof. DOMNICA HOMEI de la Grup Şcolar Telciu. IOANA IACOB- MUDURE, doctorand al Universităţii ,, Babeş Bolyai”, Cluj- Napoca, vorbeşte despre ipostazele satului Salva în comunitatea meşteşugãreascã, detaşându-se net ideea de societate contemporanã consumatoare de culturã. Prezenţa (deşi în majoritatea cazurilor slab perceptibilã) a meşteşugurilor în satul contemporan sugereazã cã tradiţia simbolisticã a comunitãţilor ţãrãneşti nu este în totalitate afectatã de progresul socio-cultural, fiind însã semnificativ influenţatã. ORGANIZAREA GOSPODĂRIEI MOŞNENEŞTI DIN OLTENIA - sec. al XIX-lea –ne-o aduce în volum prof. dr. DANIELA ILIE, Şc „George Poboran”, Slatina, Jud. Olt. Până ce în lumea satelor nu s-a realizat diferenţierea socială şi nu s-au format „moşnenii mari” sau „moşnenii mici”, gospodăriile prezentau aceleaşi caracteristici. În unele regiuni moşneneşti, cum ar fi Gorjul, locul unde era situat proprietarul gospodăriei în lumea satului se vedea de la intrarea în spaţiul privat prin dimensiunile şi ornamentica porţilor. Avem şi un eseu în limba franceză À LA RECONTRE DU VILLAGE ROUMAIN, ESPACE AUX CARREFOURS DES CULTURES al prof. CRISTINA IURISNIŢI, de la Colegiul ,,Andrei Muresanu”. Făcând un RECURS LA MEMORIE ÎN DOUĂ IPOSTAZE, CLEOPATRA LORINŢIU-scriitoare, diplomat, vorbeşte despre volumul “Există un limpede loc”, apărut la Editura Sport Turism, la Bucureşti. LOCUINŢELE TĂRĂNEŞTI INTERBELICE ÎN COMUNA REBRIŞOARA este un material însoţit de o sumedenie de imagini, aparţinând prof. NICOLAE LUP, înv. SMARANDA LUP-Şc. Gen. ,,Iacob şi Ioachim Mureşanu”, Rebrişoara. Modul cum erau concepute locuinţele reflectă în egală măsură chibzuinţă, dăruire, pricepere, spirit practic, bun gust al ţăranilor rebrişoreni dar şi spirit de funcţionalitate. Stratificaţia socială din mediul rural în ţărăni săraci, mijlocaşi şi înstăriţi, a fost generată de relaţiile de producţie capitaliste şi de sublotizare, prin reformă. Ţăranii care nu mai puteau să-şi asigure existenţa de pe loturile primite, emigrau chiar în SUA. Trecerea de la tipul I la tipul II de case, a reprezentat un progres care s-a generalizat în perioada postbelică. MORĂRITUL ÎN COMUNA REBRIŞOARA-MORILE LUI AMERICANU’ este un alt subiect abordat de cei doi rebrişoreni. Morile lui Cârcu Ştefan (Americanu’) au fost construite în satul de centru, deşi acesta făcea parte dintr-o familie de ţărani ce locuia pe Străginoasa (Sat Gersa I - Poiană). Banii de investiţie au fost procuraţi din munca în America. Din mărturiile nepotului, actualul deţinător al morilor, aflăm că plecarea în America a avut loc aproximativ în anii 1900-1901, împreună cu doi fraţi mai mici, David şi Nicolae, care s-au întors la scurt timp acasă. DESCRIEREA ETNOGRAFICĂ A UNUI OBICEI ÎNCĂ VIU- DESCÂNTECUL CU CIUBĂRUL, de care am auzit în satele noastre este structurat de prof. DOINA MACARIE. Descântecul ocupă un loc de referinţă din punct de vedere cultural, pentru că reprezintă o zonă primară a spiritualităţii româneşti, o modalitate apotropaică sau un mijloc prin care omului din societatea tradiţională îi era îngăduită comunicarea cu forţele superioare lui. ASPECTE ETNOGRAFICE ALE SATULUI ILVEAN ÎN CONTEMPORANEITATE sunt aduse de prof. ILIE MARE şi înv. REGHINA MARE. Adevăratul aristocrat - nobil rămâne ţăranul român, anonimul ţăran, spunea Constantin Noica, subliniind astfel modestia, omenia şi măsura în toate creaţiile şi conduita acestuia. Pentru generaţiile apuse, munca avea seriozitate şi sfinţenie. O dovedesc valorile spirituale şi materiale care ne-au rămas moştenire în muzeele noastre şi fonoteca de aur a României. NOI DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE: Globalizarea, Neoliberalismul, Politica globală-provocări la adresa păstrării tradiţiilor naţionale, aduse de COSTEL MATEI, masterand al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti. CEATA DE FECIORI ÎN SATUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC este văzută de prof. ANEMONA- IRINA MATEI, Grup Şcolar Lechinţa. Încadrarea obiceiului numit ceata de feciori în tema ritualurilor şi a ceremoniilor comunităţilor, este foarte relevantă, deoarece, în cadrul acestuia, am putut regăsi elementele specifice temei. În primul rând, există în obiceiul cetelor de feciori un ritual de iniţiere, dar şi unul regăsit în cadrul altor ceremonii, realizat datorită prezenţei incontestabile a colacilor şi a vinului (la nunţi şi înmormântare), precum şi un ceremonial de trecere de la o vârstă la alta şi unul al urării. TONCIU- SATUL ÎMPLETITORILOR, spune NINA MAY, scriitoare, diplomat, merită un pic de atenţie, pentru că acolo se mai găseşte o adevarată artă veche, care se duce probabil pe cale de extincţie: împletitura coşurilor din papură. Sună cam de modă veche, ne imaginăm nişte babe cu baticuri negre pe cap, care stau pe băncuţă, lângă strada neasfaltată, lucrând şi bârfind. Inst . VIOLETA MIHĂIEŞ, de la SAM Plosuţeni, prezintă comuna Ploscuţeni, aşezare veche românească din Colinele Tutovei, este formată din două sate: Ploscuţeni şi Argea Se află în partea de în partea de N–E a judeţului Vrancea, pe drumul judeţean 252 care leagă judeţele Galaţi, Vrancea şi Bacău. Scriitorul ALEXANDRU- CRISTIAN MILOŞ ne spune cum este să vezi coborând pe pământ, în zgomot, fum şi limbi de foc, „carele zeilor”, racheta lui Dumnezeu, din care ies „Fiii lui Dumnezeu”, adică extratereştri veniţi vizitatori din Cosmos şi, privindu-i cum păşesc sărind, în „salturi de cangur”, ca şi astronauţii americani în 1969, pe Lună, din cauza gravitaţiei mici şi a lipsei de greutate, a stării de imponderabilitate, a călătorilor şi misionarilor galactici! ŢĂRANUL ŞI LUMEA LUI sunt prezente şi în prozele lui GHEORGHE MIZGAN, ION MOISE, precum ţi în poezia lui GAVRIL MOLDOVAN. Prof. VIOREL MOLDOVAN, de la Grup Şcolar ,,Ioan Căian Românul” Căianu Mic, spune că dacă ar fi să fac parte din colectivul care ar scrie istoria României, la capitolul influenţa Renaşterii în Ţările Române, locul central l-ar ocupa umanistul Ioan Căian, înaintea cronicarilor, iar in istoria universală l-aş încadra ca unul din cei mai de seamă renascentişti târzii şi precursor al iluminismului. ŞEZĂTOAREA ŢĂRĂNEASCĂ, OBICEI POPULAR DE PE VALEA ŞIEULUI-prof. LENUŢA MOROŞAN, elevi, IONELA MAXIMIAN şi OANA NEŢAN, de la C. N. ,, Andrei Mureşanu”, Bistriţa, CONFESIUNI DESPRE BĂBUŞA-satul natal al scriitoarei JENIŢA NAIDIN, un sat de răzeşi format în a doua jumatate a secolului al XV-lea, prin faptul că Ştefan Cel Mare a făcut împroprietărire, prin dăruire, unor oşteni ai săi iubitori de ţară şi de neam, sunt alte eseuri ce merită atenţia noastră. La fel ca: PE MELEAGURI LECHINŢENE-prof. VIORICA NEAMŢU, prof. CAMELIA FLORIAN,prof. IULIUS MĂIEREAN, inst. ELENA MĂIEREAN, Grup Şc. Lechinţa, poeziile Mariei Olteanu, ASPECTE ARHITECTURALE ŞI EXISTENŢIALE ÎN SATUL VIŢA-prof. PĂVĂLUC- GAL ENIKO, elevi IZABELLA - CSILLA DORLOTI,
CSABA FODOR, C. N ,, Andrei Mureşanu”, prozele lui AUREL PODARU, FILE DIN ISTORIA BISERICII NEPOS-prof. DUMITRU POPIŢAN, adună gânduri din suflet. OVIDIU POJAR,scriitor, nu poate uita mirosul ierbii cosite, uliţă pe care se aşează praful unei înserări de vară, gustul ierbii strivită între dinţi, primăvara, stelele, prăvălite peste lume, când stai răsturnat într-un car cu fân şi eternitatea te absoarbe prin toţi porii. Prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU mărturiseşte că de mai mult a vrut a scrie despre viaţa (de) la ţară, dar mereu s-a poticnit, ca romancier, din cauza lui Duiliu Zamfirescu şi ciclului său romanesc (al Comăneştenilor), mai ales a cărţii întâi dintre cele cinci, intitulată chiar „Viaţa la ţară”, iar ca sociolog, din pricina insuficientului curaj şi a precarelor cunoştinţe metodice pentru abordarea unei teme de asemenea complexitate şi dinamism. Însă, în antologie aduce un material extraordianr de documentat, din care am reţinut sintagma satul de sub noi, adică lumea celor trecuţi la veşnicie. SÂNMIHAIU DE CÂMPIE este prezentat de prof. DANA RUS, Şc. Gen. Cetate, Petriş, iar OFERTA TURISTICĂ ETNOGRAFICĂ A JUDEŢULUI BISTRIŢA- NĂSĂUD este adusă de prof. CRISTINA RUSU, Colegiul Tehnic ,,Infoel” Bistriţa şi prof. ALIS SENI, Gr. Şc. Economic, Administrativ şi de Servicii, Năsăud. VALENŢELE EDUCATIVE ALE ŞEZĂTORILOR DE IARNĂ DE PE VALEA ILVELOR-prof. GABRIEL RUSU, prof. CRINA LUP, CSEI,Beclean, JOCUL ÎNCHIPUIRILOR ÎN IMAGINARUL MAGIC : diversitatea întruchipărilor, salvate azi de metaforele poeticului-GHERASIM RUSU- TOGAN, scriitor, continuă seria materialelor despre lumea satului. Prof. IOAN SENI, preşedinte ASTRA Năsăud, ne spune că fenomenul demografic cunoaşte aspecte specifice de la o etapă istorică la alta. Astfel, extinderea populaţiei pe Valea Gersei, trecerea populaţiei de la o viaţă pastorală în pendulare, adică, de-acasă în Măgură, de-acasă la Izvor, sau în Valea Tăului sau în Luşca etc., s-a făcut treptat, în timp şi motivat, datorită unor năvăliri duşmane, calamităţi naturale, epidemii etc. Prof. ANDREA PINTILIESCU, prof. FLORINA SERMEŞAN, C N „Andrei Mureşanu” Bistriţa, spun că conceptul de cultură deţine locul central în antropologia culturală, care-l consideră pe om drept creator de cultură, fiinţă care se naşte şi supravieţuieşte în cultură. Cultura a cunoscut multe încercări de definire, a căror varietate o semnalează în 1950 A. L. Kroeber şi C. Kluckhohn. GOSPODĂRIA TRADIŢIONALĂ ÎN COMUNA SALVA-prof. GABRIELA SERMEŞAN, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, MUGURAŞII SIEUTENI – MOŞTENITORI AI TRADIŢIILOR ŞI OBICEIURILOR LOCALE-ed. LIVIA SOCACIU, Grădiniţa ŞIEUŢ, OCUPAŢII TRADIŢIONALE PE VALEA MELEŞULUI-prof. MARINEL STANCA, director la Şcoala Generală „Iuliu Prodan” Chiochiş, prof. EDIT TEREZIA STANCA
Şcoala Generală Beudiu, OBICEIURI SI TRADITII LA BUDACU DE SUS, înv IONEL STEJEREAN, SAM, Budacu de Sus, DANSUL ” CĂLUŞARII” DE LA BUDACU DE SUS-înv.VOICHIŢA STEJEREAN, SAM, Budacu de Sus, MODALITĂŢI DE VALORIFICARE A ETHOSULUI POPULAR ÎN ACTIVITATEA DIN GRADINIŢĂ – DANSUL POPULAR-ed. MARIUTA SANDOR, inst.MARGARETA SAVA, Grăd. ,,Dumbrava minunată”, Bistriţa, TRECUTUL LOCALITAŢII SÂNGEORZU-NOU-prof. SORINA ADRIANA ŞTEFAN, Şcoala Generală Vermeş, Sângeorzu- Nou, SATUL COPILĂRIEI MELE-ALINA-CRISTINA ŞTIR, BUCATE ROMÂNEŞTI DE PE VALEA ŢIBLEŞULUI-prof. EDITH TĂMAŞ, Şc. Gen. „Avram Iancu”, Bistriţa, nuvela BARCA CU FLORI-MARILENA TOXIN, scriitoare, CAPITALISMUL ŞI CULTURA ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ-AL.FLORIN ŢENE, preşedinte al Ligii Scriitorilor din România, ŞEZĂTOAREA PE VALEA ILVEI-prof. IERONIM URECHE, SAM, Ilva Mare, SATUL- O PUNTE PESTE SECOLE-prof VERONICA URS, Sc. Gen. Gersa, jud. Bistriţa- Năsăud, “CRISTEŞTII CICEULUI – ISTORIE ŞI ACTUALITATE”- prof. ANA şi IACOB TĂTAR; prof. CORNEL URIAN, director, Şc. Gen. Cristeştii-Ciceului şi materialul despre viaţa religioasă din Beclean scris de preotul Claudiu Zimveliu, sunt eseurile care întregesc farmecul antologiei. O carte care merită să fie în fiecare bibliotecă şcolară, pentru ca elevii să cunoască identitatea lor, comorile străbunilor.
