13 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa Ilie

Părintele Ilie Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, judetul Botosani, intr-o familie de tarani - Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intreaga viata misiunii duhovnicesti pana pe 2 decembrie 1998, cand trece la cele vesnice.

Casa parinteasca i-a fost biserica

Parintele Ilie Cleopa marturiseste despre casa parinteasca: "Aveam o camera, toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam din Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam". De mic copil, Parintele Cleopa avea multa evlavie la Maica Domnului. La unsprezece ani stia pe de rost Acatistul Bunei Vestiri, dupa cum spunea: "Eram la desfacat papusi in tarina si aveam cartea de rugaciuni ascunsa sub panusi. Pana cand venea tata cu caruta cu papusoi, mai invatam un icos, mai invatam un condac. Si uite asa am invatat Acatistul Maicii Domnului".
Lupta cu ispitele in casa parinteasca

Cand erau toti fratii acasa, mama lor se ingrijea sa-i insoare. Spera ca fetele care veneau la claca, la depasunat porumb, vor deveni sotiile fiilor. Insa acestia, indeosebi parintele Cleopa, foloseau acest prilej pentru a le povesti fetelor din "Vietile Sfintilor". Una dintre ele s-a calugarit.

Din marturiile parintilor retinem ca intr-una din zile, tinerii din sat au organizat joc cu lautari in casa familiei Ilie, dupa obiceiul din batrani. Unul dintre fratii parintelui Cleopa, Gheorghe, a vazut ca icoana Maicii Domnului de pe perete plangea si astfel a inteles ca este pacat. Si asa Vasile, Gheorghe si parintele Cleopa, iesind din casa, s-au ascuns. Aflandu-i mama lor, le-a zis: "De ce ne faceti de ras in sat? Veniti si voi la joc!" Gheorghe si-a crestat, cu cutitul, ghetele din picioare, spunandu-i mamei, care insista ca ei sa se intoarca la petrecere, "cum sa vin la joc, mama, daca mi s-au stricat ghetele?". In seara aceea, parintii au inteles ca feciorii lor au ales sa-I slujeasca numai lui Hristos.

Pentru toti avea un cuvant de mangaiere

Orice persoana ajunsa la parintele Cleopa primea un cuvant de mangaiere. De la el nu pleca nimeni trist. Si asta pentru ca in el a vorbit, a trait si traieste duhul lui Hristos. Cand ajungeai la el si cereai un cuvant de invatatura, spunea: "De ce ati venit la un harb legat cu sarma?". Facea aceasta marturisire, pentru ca stia ca orice raspuns vine de la Hristos. Si din aceasta neincetata petrecere cu Hristos, striga neincetat: "Manca-v-ar Raiul!".

Trecerea la cele vesnice

Duminica, 29 noiembrie, parintele Cleopa dadea sfaturi si binecuvanta pe cei ce veneau la el. De la ora 16.00 nu a mai raspuns la nicio intrebare si a stat nemiscat pe scaunul sau de spovedanie, ca intr-o rapire, mai mult de 11 ore. S-a desteptat luni dimineata la ora 3.30. Miercuri dimineata, la ora 2.20, ucenicul sau a anuntat ca parintele Cleopa a trecut la cele vesnice. Trupul neinsufletit al parintelui Cleopa a fost coborat din chilie in sunetul clopotelor si asezat in biserica veche a manastirii. Aici a fost privegheat permanent de monahi, preoti si numerosi credinciosi. Slujba inmormantarii sale a fost savarsita pe 5 decembrie. Parintele Cleopa a fost asezat in mijlocul cimitirului, alaturi de iubitul sau duhovnic, ieroschimonahul Paisie Olaru.

Ne asteapta si astazi, tainic, la chilia si mormantul sau

Cand vezi ca zilnic ajung la chilia parintelui Cleopa zeci de credinciosi, nu-ti ramane decat sa afirmi: duhul parintelui Cleopa este viu la Sihastria. Ajuns aici, pleci mangaiat, intarit si binecuvantat. E minunat sa vezi ca la mormantul parintelui sunt in orice zi lumanari aprinse si flori. E semnul prezentei.

SURSA: crestinortodox.ro 

Gânduri de copil

A trecut ziua de 1 iunie, o zi frumoasă pentru toți cei dintre noi care vrem să mai fim copii.
Cu mare drag îmi amintesc că, înainte de a fi împlinit anii care m-au declarat „matur”, așteptam această zi cu sufletul la gură...doară-doară o să primesc un cadou!
Nu știu prea multe despre ziua copilului, de unde vine această sărbătoare și de ce 1 iunie. Citisem pe internet că ar fi sărbătorită din anul 1925. Oricum, cert este că, nu prea suntem interesați atunci când e să primim cadouri, de ce le primim.
Dar cum e ziua copilului acum? Ziua de 1 iunie după ce, oficial, aș fi matur? E o zi ca oricare alta, sau mai se sgâțâie în mine dorința de a fi inocent și jucăuș ca un copil?
Da! Aș vrea să fiu copil toată viața! Un copil inocent care nu a cunoscut lumea cu aspectele „negre” ale ei, care este uimit de lucrurile mărunte și care se bucură de acadeaua primită! Vreau să fiu acel copil care plânge cu râuri de lacrimi atunci când nu i se oferă ceea ce vrea, să știu că ....într-un târziu voi primi!
Sinceritatea copilului! Aș vrea să mai pot fi sincer! Să pot fi sincer cu mine, cu cei din jur, cu Divinitatea!
Acestea sunt doar câteva motive pentru care aș vrea să fiu copil! Aș vrea ca unele aspecte ale vieții să le descopăr mult mai târziu sau niciodată!
Nu aș putea uita momentele din copilărie când eram tot timpul vesel, nu doream să dorm sau să mănânc ce mi se punea pe masă...iar acum..oboseala de multe ori își spune cuvântul, iar veselia se concretisează în zâmbete subtile. Nu mai pot fi inocent, dar ceva din mine îmi spune: „nu-ți pierde inocența!”
Oricâte „palme dulci” primeam de la părinți pentru boacănele făcute nu compensează nimic cu gândul că bucuria de a fi copil se risipește!
Aici, cred, apare rolul zilei de 1 iunie! O zi în care, toți, indiferenți de vârstă, să fim copii! Să ne bucurăm de fiecare moment, să gândim sincer și limpede și să fim onești mai ales cu noi înșine!
Aș încheia acest scurt gând cu ideea de a mulțumi părinților noștri și de a face o retrospectivă în amintiri și o incursiune în gânduri și să reflectăm la copilărie!
La mulți ani tuturor celor cu sufletul de copil!