vineri, 30 noiembrie 2012

Gânduri de român

1 Decembrie 2012 
Ziua Națională a României



Mă tot gândeam zilele astea cum privesc cei mai mulți dintre români ziua de 1 Decembrie: unii dintre ei spun un „la mulți ani”, alții se gândesc ca la o zi oarecare, alții aduc în discuție politicienii, hoții, co-naționalii de alte etnii și lista ar putea continua.



Dar, oare câți români văd în ziua de 1 Decembrie o zi a strămoșilor lor, a copiilor lor și a lor însăși?



De ce această zi frumoasă să fie umbrită de gânduri nu tocmai curate?



Eu văd în 1 Decembrie ca o zi în care inima și sufletul de român tresare, bate mai puternic. Sângele circulă mai repede prin vene  iar vorbele sunt mai pline de emoții. Văd o zi în care purtăm mândri drapelul, în care aprindem o lumânare la icoana Maicii pentru cei ce au fost și cei ce vor fi și ne bucurăm că suntem fiii unui neam de eroi.



Ce vreau eu să fac de 1 Decembrie? Să mă bucur, să nu cârtesc împotriva țării și felicit pe toți cei care au sufletul de român! O zi din an cred că pot face asta și, dacă nu cer prea mult, încercați și voi!



Aș încheia prin a vă spune un sincer „LA MULȚI ANI de 1DECEMBRIE!” și de a vă ruga să reflectați la poezia de mai jos:


Sus inima
de George Coșbuc


Avem o mândră ţară -

Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!


O lege-avem străbună -

Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!


În ţara românească

De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!


marți, 9 octombrie 2012

Identitate nemțeană

Fundaţia Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamţ a finalizat implementarea proiectului „Identitate Nemţeană”, finanţat de Consiliul Judeţean (CJ).
Fundaţia a iniţiat proiectul de promovare a valorilor istorice nemţene din dorinţa de a realiza un volum de lucrări de istorie locală, sub titlul „Identitate nemţeană” volum care are drept scop informarea şi sensibilizarea publicului faţă de memoria comunitară şi istoria locală.

Acţiunea şi-a propus să revigoreze memoria comunitară, istoria acesteia şi angajarea realizatorilor în procesul de recuperare a specificului local, al memoriei locale. Cercetarea a fost realizată de profesori de istorie, voluntari în această acţiune, din toate comunele şi oraşele din judeţul Neamţ, organizaţi în comisii de lucru care au cercetat istoria locală şi au participat la finalizarea volumuluiIdentitate Nemţeană”, a precizat prof. Elena Preda, director executiv al Fundaţiei Culturală „Ion Creangă” Târgu Neamț
 Volumul colectiv apărut la editura “Cetatea Doamnei”  și are prefaţa semnată de  prof. univ. dr. Ioan Scurtu și a fost coordonat de  prof. Elena Preda ș  prof. dr. Daniel Dieaconu.
Vă invităm să lecturați cu drag și să aflați cât mai multe informații despre județul Neamț și comuna Pipirig!

vineri, 1 iunie 2012

Copilărie și amintiri

Cu drag îmi amintesc zilele în care mă trezeam dimineața, degustam ceva dacă îmi plăcea, dacă nu - făceam „mofturi”, apoi ieșeam afară și mă uitam în zare și nu știam unde să mă duc să mă joc mai întâi. Să merg în grădină să bat mingea, să merg pe prund și să mă joc cu ceilalți sau să stau pe lângă casă și să mă pună mama la treabă?

Bineînțeles, o apucam pe uliță la tovarășii de joacă, fără să-i spun mamei unde merg. Ne jucam de-a v-ați-ascunselea, rațele și vânătorii cu o minge ruptă, sticluța cu otravă sau organizam emisiuni precum „Surprize-surprize”, „Iartă-mă” sau „Fabrica de stele” - emisiuni în vogă la acea vreme pe postul național.

Era foarte greu să organizezi asemenea emisiuni. Aveam nevoie să asigurăm decorul, scenarii etc. O muncă grea! Aveam platoul în mijlocul uliței pe unde treceau vaci, capre, oi, cai, toate animalele! Bineînțeles că am curațat de gunoi teritoriul și l-am făcut cât se poate de estetic. Cu zâmbetul pe buze îmi amintesc că poarta surprizelor era garajul unui vecin și am scris pe ea numele emisiunii cu un ruj de la mătușa mea.
L-a căuta ea o bucată de vreme până s-a prins că tot rujul era pe ușa garajului. Din păcate a fost puțin ruj, căci ultimele litere din titlu nu se vedeau prea bine.

Ce frumos era când furam bostani și-i făceam sperietori! Sau când mergeam la furat căpșuni de la vecini!!! Sper ca dânșii să nu citească acest articol și să mă tragă la răspundere.

Nu se pot uita nopțile în care umblam cu o bucată de lemn uscat în mână, un ciocănel și cu  bostanul și speriam oamenii. Unul bătea toaca, altul făcea ca naiba iar altul mișca bostanul. Am speriat copii mai mici decât noi, am speriat mame de copii și oameni în toată firea care văd în mijlocul nopții lumini pe la geamuri.
Nu are rost să spun că a doua zi era de doliu și jale și se rupeau de fundul meu minim 5-6 nuiele.

De câte ori am fost la fragi, mure și zmerură!!! Mă trezeam cu noaptea-n cap, îmi trezeam părinții și le cerea de mâncare și mergeamla cules fructe de pădure.  Îmi luam câte o găleată și o dăsagă de borcane în speranța că voi găsi multe fructe și voi veni ca un adevărat erou acasă. Ne întâlneam 3-4, o luam la pas și strângeam noi cât strângeam până când ne venea ideea de a concura: cine termină primul. Tare frumos era când ne băteam pe o fragă mai mare sau mai coaptă. Din dorința de a câștiga, niciunul dintre noi nu mânca frunte de pădure, ci toate le adunam cu atenție și grijă.
Cât de bucuros și obosit mergeam acasă cu toate aproape pline și aveam grijă să le îndesc bine ca, în cazul în care fructele scad, borcanele și gălețile să fie mereu pline să nu mă fac de râs.  Făcea mama dulceață din acestea și nimeni nu avea voie să guste fără aprobarea mea!

Se pot pierde aceste amintiri? Se vor repeta oare aceste sentimente?
Eu încă tânjesc....

La mulți de ziua copilului și să păstrăm în suflet acea inocență specifică!

marți, 14 februarie 2012

Scrisoare deschisă poporului român

Popor român

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria , şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ? Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?
- Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. - Tu taci; -
- Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam. - Tu taci; -
- Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. - Tu taci; -
- Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. - Tu taci; -
- Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. - Tu taci; -
- Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. - Tu taci; -
- Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. - Tu taci; -
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. - Tu taci; -
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. - Tu taci ; -
Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. - Tu taci ; -
- Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată,pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. - Tu taci; -
- Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit. - Tu taci; -
- Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. - Tu taci; -
- În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. -Tu taci; -
- Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. - Tu taci; -
- Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. - Tu taci; -
- Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. - Toţi tac. - Tu taci; -
- Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. - Tu taci; -
- Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. - Tu taci; -
- Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. - Tu taci; -
- Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . - Tu taci; -
- Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. - Tu taci; -
Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi - Tu taci; -
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci ?
- Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

Arhimandrit  Justin Pârvu
Mănăstirea Petru-Vodă


Articol preluat de pe : http://gandeste.org/adevaruri/scrisoare-deschisa-poporului-roman-transmisa-de-arhimandritul-iustin-parvu/20571