Cu drag îmi amintesc zilele în care mă trezeam dimineața, degustam ceva dacă îmi plăcea, dacă nu - făceam „mofturi”, apoi ieșeam afară și mă uitam în zare și nu știam unde să mă duc să mă joc mai întâi. Să merg în grădină să bat mingea, să merg pe prund și să mă joc cu ceilalți sau să stau pe lângă casă și să mă pună mama la treabă?
Bineînțeles, o apucam pe uliță la tovarășii de joacă, fără să-i spun mamei unde merg. Ne jucam de-a v-ați-ascunselea, rațele și vânătorii cu o minge ruptă, sticluța cu otravă sau organizam emisiuni precum „Surprize-surprize”, „Iartă-mă” sau „Fabrica de stele” - emisiuni în vogă la acea vreme pe postul național.
Era foarte greu să organizezi asemenea emisiuni. Aveam nevoie să asigurăm decorul, scenarii etc. O muncă grea! Aveam platoul în mijlocul uliței pe unde treceau vaci, capre, oi, cai, toate animalele! Bineînțeles că am curațat de gunoi teritoriul și l-am făcut cât se poate de estetic. Cu zâmbetul pe buze îmi amintesc că poarta surprizelor era garajul unui vecin și am scris pe ea numele emisiunii cu un ruj de la mătușa mea.
L-a căuta ea o bucată de vreme până s-a prins că tot rujul era pe ușa garajului. Din păcate a fost puțin ruj, căci ultimele litere din titlu nu se vedeau prea bine.
L-a căuta ea o bucată de vreme până s-a prins că tot rujul era pe ușa garajului. Din păcate a fost puțin ruj, căci ultimele litere din titlu nu se vedeau prea bine.
Ce frumos era când furam bostani și-i făceam sperietori! Sau când mergeam la furat căpșuni de la vecini!!! Sper ca dânșii să nu citească acest articol și să mă tragă la răspundere.
Nu se pot uita nopțile în care umblam cu o bucată de lemn uscat în mână, un ciocănel și cu bostanul și speriam oamenii. Unul bătea toaca, altul făcea ca naiba iar altul mișca bostanul. Am speriat copii mai mici decât noi, am speriat mame de copii și oameni în toată firea care văd în mijlocul nopții lumini pe la geamuri.
Nu are rost să spun că a doua zi era de doliu și jale și se rupeau de fundul meu minim 5-6 nuiele.
Nu are rost să spun că a doua zi era de doliu și jale și se rupeau de fundul meu minim 5-6 nuiele.
De câte ori am fost la fragi, mure și zmerură!!! Mă trezeam cu noaptea-n cap, îmi trezeam părinții și le cerea de mâncare și mergeamla cules fructe de pădure. Îmi luam câte o găleată și o dăsagă de borcane în speranța că voi găsi multe fructe și voi veni ca un adevărat erou acasă. Ne întâlneam 3-4, o luam la pas și strângeam noi cât strângeam până când ne venea ideea de a concura: cine termină primul. Tare frumos era când ne băteam pe o fragă mai mare sau mai coaptă. Din dorința de a câștiga, niciunul dintre noi nu mânca frunte de pădure, ci toate le adunam cu atenție și grijă.
Cât de bucuros și obosit mergeam acasă cu toate aproape pline și aveam grijă să le îndesc bine ca, în cazul în care fructele scad, borcanele și gălețile să fie mereu pline să nu mă fac de râs. Făcea mama dulceață din acestea și nimeni nu avea voie să guste fără aprobarea mea!
Se pot pierde aceste amintiri? Se vor repeta oare aceste sentimente?
Eu încă tânjesc....
La mulți de ziua copilului și să păstrăm în suflet acea inocență specifică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu